Frustrarea

[Artwork by MrQ]
Căutăm. Prin baruri, prin prăvălii, căutăm. Prin internet cafe-uri, prin bodegi, căutăm. Prin parcuri, prin staţii de metrou pline de aurolaci, căutăm. Prin beznă, prin ploaie, prin zăpadă târzie, prin zile înnorate şi timid însorite, prin gri-ul de cimitir primăvăratec, prin gri-ul optimist al blocurilor comuniste, căutăm. Îl căutăm pe Gambonio. Îl căutăm pe Corneliu. Căutăm.
Eu şi Rodica. Eu, care nu mai sunt laş. Pot să fiu erou, pot să fiu util, pot să nu mai fiu degeaba şi sec. Pot să fiu eu, Achim, cavalerul mesei rotunde din arţar, vândută la licitaţie la EufloriaTV în orele de maximă audienţă, dacă îi găsim. Dar nu îi găsim. Şi căutăm.
Eu şi Rodica. Rodica, nevasta lui Corneliu. Vecina de dedesubt. Femeia pe care am lovit-o. Singura. Femeia răzbunătoare care a iertat. Poate fi fericită, în sfârşit, se poate simţi eroina întregii poveşti dacă îi găsim. Dar nu îi găsim. Şi căutăm. Zi după zi. Noapte după noapte.
Cred că am dormit 10 minute azi-noapte. Cu ochii deschişi. În autobuz. Printre sfârâielile unui motor obosit şi tusea unui bătrân astmatic. Şi gemetele inconstante şi inutile şi frânte şi întrerupte ale unei femei gravide care stătea lângă mine.
Şi lumea întreagă e împotriva noastră, nici un semn, nici o sclipire, parcă au intrat în pământ. Căutăm. Cu ardoarea fanatică a unor preoţi incoruptibili, care cred în dreptate şi salvare şi finaluri fericite, căutăm.
Au trecut două zile. Două zile goale, în care n-am mâncat decât pe apucate, n-am băut decât de la robinet (şi s-ar putea să mor din cauza asta) şi n-am scos pe gură altceva decât:
– Lasă Rodica, o să căutăm în continuare. Îţi promit. Căutăm noi şi găsim pe cineva care ştie unde sunt.
Sunt obosit. Flămând. Îndurerat, încă îi mai văd faţa lui fi-miu zâmbind ca atunci când a terminat nuştiuce joc se juca el, şi eu mă încruntam şi îl întrebam dacă şi-a făcut lecţiile. Frustrat, ăsta e cuvântul. Căutăm.
Găsim un cerşetor cu mâna în ghips. Are o foaie A4 pe care scrie:
” MURITOR DE FUAME, FRACTURĂ METACARPIANĂ STÂNGĂ, CER MILA DVOASTRĂ. DOAMNEAJUTĂ. “
Întreb:
– Îl ştii pe Gambonio?
Răspunde:
– Da. Aveţi bani?
Răspund:
– Ia 15 ROX. Unde e?
Răspunde:
– La “Travestitu’ vesel”. E o crâjmă pe Aleea Bastionului, lângă liceu’ Gonga. Ştiţi unde e?
Răspund:
– Da.
Căutăm.
Găsim.
“Travestitu’ vesel” e o bodegă de liceeni chiulangii. Pereţi roşi de timp, igrasie şi vomă de beţivi. Nici urmă de Gambonio. M-am săturat. Rodica se duce la baie, nu mai poate să se ţină.
Eu nu mai suport, gata. Căutăm, căutăm, da’ până când?
Îmi infig degetele în peretele aspru şi putrezit. Trag şi sfâşii mortar, mi se sfâşie şi pielea. Căutăm degeaba. Căutam deampulea. Căutăm.
Icnesc de durere.
Un puşti se uită la mine apăsat, îi simt ochii aţintiţi asupra mea. Mai căutăm mult?
Răspunde:
– Pssst!